Pe ce dată va dezbate CCR sesizările PNL și USR pe codurile penale

Pe ce dată va dezbate CCR sesizările PNL și USR pe codurile penale
Publicat: 25/04/2019, 20:57

Astfel, la acea dată, CCR va discuta sesizarea Opoziției privind modificările aduse Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și modificările Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție.

Tot pe 22 mai este termenul dezbaterii la Curte și a sesizării PNL și USR în privința modificărilor aduse Legii 135/1010 privind Codul de procedură penală și Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele două partide de Opoziție au depus, joi, la Curtea Constituțională sesizări în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal și pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, inițiative adoptate de Parlament.

Printre articolele sesizate de opoziție ca fiind neconstituționale se numără și articolul 16 (3( litera a din Codul penal.

„-Art. 16 alin. (3) – lit. a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârșirea faptei într-un anume scop, infracțiunea trebuie să fie săvârșită cu intenție directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanțele concrete ale cauzei-. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa constată , prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, a statuat că „orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.”Or, dispoziția cuprinzând condiția ca intenția directă „să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanțele concrete ale cauzei” este neclară, inclusiv prin raportare la obiectul dispoziției modificate, în sensul că cerința impusă de legiuitor și-ar găsi rostul mai degrabă în cadrul dispozițiilor referitoare la probațiune. Astfel, dispoziția de modificare a art. 16 alin. (3) lit. a) încalcă principiul securității juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituție”, potrivit textului sesizării.

PNL și USR transmit, de asemenea, că eliminarea modificprii articolului 35 (1) din Cpodul penal încalcă prevederile Constituției.

„În opinia noastră, considerentele precitate îl obligau pe legiuitor ca, în procedura de punere în acord a legii, să modifice art. 35 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării condiției unicității subiectului pasiv în cazul infracțiunilor continuate. Or, prin eliminarea in corpore a dispoziției de modificare a art. 35 alin. (1) C. pen. se revine la forma în vigoare, care, textual, prevede aceeași soluție normativă. De altfel, soluția legislativă aleasă contravine și scopului declarat al inițiatorilor, de punere de acord a prevederilor Codului penal cu deciziile Curții Constituționale.Prin urmare, dispoziția de eliminare a modificării art. 35 alin. (1) C. pen. încalcă art. 147 alin. (2) și (4) din Constituție, referitoare la limitere reexaminării și la efectul general obligatoriul al deciziilor Curții Constituționale”, se mai arată în textul sesizării depuse de PNL și USR.

Și articolele privind termenele de prescripție sunt amintite de Opoziție.

„Diminuarea termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescripție a răspunderii penale pune la îndoială aptitudinea sancțiunilor penale de a-și atinge scopul preventiv. Prin urmare, considerăm că art. 154 alin. (1) lit. b) și c) și art. 155 alin. (3) încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție privind statul de drept, care „impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016) De asemenea, se ignoră cu desăvârșire dreptul victimelor de a avea ele însele parte de o procedură echitabilă, încălcându-se, astfel, art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți”, precum și principiul aflării adevărului, „adică dreptul la un proces echitabil al părții interesate în luarea în considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevărului, și principiul dreptății, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție ca o valoare supremă a statului de drept” (Decizia nr. 54/2009)”, transmit reprezentanții PNL și USR.

Despre Legea de modificare a Codului de procedură penală, Opoziția precizează că se încalcă principiul bicameralismului.

„Legea încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) și art.75 din Constituția României Referitor la principiul bicameralismului Curtea Constituțională a dezvoltat o jurisprudență consistentă, consacrând existența acestuia ca element extrinsec de constituționalitate. Raportat la prezenta cauză, constatăm că legea în forma trimisă la promulgare conține un aport semnificativ cantitativ dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Camera Deputaților, față de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecție, Senatul României. Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 633/2018 au fost declarate neconstituționale nu mai puțin de 64 de dizpoziții ale legii supuse controlului de neconstituționalitate. În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră de reflecție, acționând în limitele reexaminării impuse de decizia Curții, a formulat amendamente pentru punerea în acord a dispozițiilor declarate neconstituționale”, se arată în textul sesizării la CCR.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproșat că nu inițiază OUG pentru aceste modificări.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...